Automatizarea iluminării în casa inteligentă contribuie la un stil de viață îmbunătățit, sporind confortul celor care decid pentru un astfel de sistem. Sistemele de automatizare vă fac viața mai ușoară și nu mai complicată. Cu opțiuni, practic, nelimitate la îndemână, provocarea este de a decide ce vi se potrivește.

Lumina influențează atmosfera unei camere, a locuinței în general. Să nu luați în calcul  automatizarea iluminării în locuință, presupune să continuați să folosiți numeroase întrerupătoare, ceea ce nu este tocmai comod și, în plus, reprezintă o pierdere de timp pentru dumneavoastră.

Automatizarea iluminării

Automatizarea iluminării are avantajele sale

în situația în care optați pentru un proiect corect realizat pentru automatizarea iluminării, veți economisi energie și veți beneficia de mai multă securitate. De asemenea, un astfel de sistem este deosebit de practic. Imaginați-vă un scenariu în care, odată ce ora de culcare a trecut, luminile se vor stinge automat în casele dumneavoastră. în plus, presupunând că o persoană care locuiește în casă își dorește să ajungă la baie în timpul nopții, nu va mai trebui să caute întrerupătorul deoarece luminile se vor activa automat la o putere mai mica față de modul obișnuit, în așa fel încât să nu deranjeze prin intensitate și să nu tulbure somnul celor care dorm la ora respectivă. Pe de alta parte, părinți fiind, știți ce greu adorm copiii mici și ca orice sunet îi poate trezi. Cu un sistem BMS, puteți seta soneria de la intrare pe modul silențios, o soluție ideală pentru un somn liniștit al copiilor dumneavoastră care nu vor mai fi treziți de sunetul târziu al soneriei de la intrare, de exemplu.

Cum și controlul storurilor sau al draperiilor din casă este foarte important, automatizarea iluminării vă permite ca acestea să fie în mod automat închise și deschise, acest lucru programând-se în funcție de anumite momente – de exemplu, atunci când temperatura ajunge la valoarea pe care o considerați optimă în casă.

Casa cu lumini inteligente și detectoare de prezență acționează ca o alarmă inteligentă, în permanență cu ochii și urechile activate. În situația în care un oaspete neinvitat va vrea să intre în casă, poate avea surpriza de a fi întâmpinat cu lumini intermitente, sirene și muzică la volum maxim, timp în care proprietarul va primi un apel pe telefonul mobil care îl va informa că în casa sunt intruși. Pe de altă parte, intrușii pot fi păcăliți prin automatizarea casei. Luminile dintr-o casă inteligentă pot fi programate în așa fel încât, în timpul vacanțelor, weekend-urilor s.a.m.d., să se aprindă și să se stingă în anumite momente ale zilei, modalitate prin care se poate simula prezența proprietarului în casă.